Când prin ce faci tot dăruiești,
Când doar când dai simți că trăiești,
Când tu auzi chiar în tăcere
Și doar un gest e o avere,
Când din nimic faci orice vrei,
Când legi toți oamenii-ntre ei,
Când toți părea că au surzit
Și prin mister au auzit,
Când prin a vieții gălăgie
Toți tac ca bine să le fie,
Când bunăstarea te-a orbit
Și crezi că n-ai ce ți-ai dorit,
Când tu auzi numai ce vrei
Încearcă să gândești la ei:
La cei ce n-au cum auzi,
La cei ce n-au cum a privi,
Că doar ei văd și-aud esență
În a lor dură existență.
Noi suntem cei ce n-auzim,
Noi suntem orbi deși privim,
Noi complicăm ce e ușor,
Noi vrem o mână de-ajutor,
Noi plângem când nu ne aud,
Ne lamentăm că n-au văzut,
Noi nu vedem ce-i de văzut
Și n-auzim ce s-a tăcut.
Ei văd ce trebuie să vadă
Și-aud ce vor să înțeleagă,
Prin gest, imagine, cuvânt
Ei au putut. NOI, însă, CÂND?
Gândim, simțim la unison
Cu ochii doar în telefon,
Nimic din ce-i realitate
Nu pare a fi libertate.
Dăm like și share fără gândire
Și promovăm fără oprire
De la pisici … la tragedii…
Fără o clipă-a cântări
Că-n timp ce noi pe net trăim
Pe unii îi îmbogățim.
Avizi fiind de ce-i viral
Înaripăm, paradoxal,
Exact ce nu e valoros,
Iar mintea din corp sănătos
Va deveni curând, îndată,
Ușor de a fi comandată.
Vrem like acum, apreciere,
În două lumi ce-s paralele,
Uităm ce e realitate,
Uităm să mai citim o carte,
Luăm tot de-a gata, cum s-a zis,
Decidem, dar alții-au decis,
Ne credem strong, dar viața-n rest,
Nu e decât un copy-paste.
Uite cum, de dimineață,
Ca să prindă loc în față,
Fără să beau nici cafea,
Am dus-o pe mama mea
Până la autocar,
Să fiu sigură măcar
Că așa, mai indirect,
Voi avea și eu bilet
Cu statut de care țin:
Pasagerul clandestin.🤷♀️
Nici nu am ajuns și-ndată
Mama a fost adoptată.🤷♀️
În minte mi-am zis: Adică
O să am iarăși bunică?
Ce să zic de asta, vere?
Sper măcar c-are avere.🙄🤷♀️
Mama-i luată în vizor
Încă de la semafor
Devenind ușoară țintă
Pentru doamna dirigintă.
Ele-au mai călătorit
Și s-au împrietenit
Pentru că sunt de pământ
Din zona învățământ.
Totul pare ca la carte
Pentru-o tabără de mate.
Grupul tot s-a adunat,
Însă ghidu-a-ntârziat.
E bizar… că nu e genul…
Vinovat a fost doar trenul.🥴
Ca să prindă-autocarul
A venit cu personalul.
Că nu stă în București
Ci mai sus, înspre Ploiești.
Mi-amintesc că bunăoară
Făcea el ca trenu-n gară,
De îndrăznea cineva
Și la timp nu ajungea.
Așa că, să luați aminte:
De ești ghid, ți se permite.
Fără tine nici cu parul
N-o să plece-autocarul.
Cât am stat în așteptare,
La taclale, în parcare,
Cineva striga glumeț:
– Vând covrigi la suprapreț!🤔
Probabil că s-a gândit
Cum să scoată un profit,
Că, aproape de un an,
A pus bine ban pe ban
Cu scopul să reușească
Tot voiajul să-l plătească.
De-aveam fler îmi luam și eu
Un goblen sau un mileu,🤷♀️
Însă eu voi specula
Numai ce îmi va rima.
Gata. Ghidul a sosit
Și tot grupu-a amuțit.
I-a condus pe fiecare,
Așa, ca o plasatoare
Pe locul prestabilit,
După cum el a gândit.
Asta, mi se pare mie,
Că este o strategie…
Un mod de-a spune frumos:
Faci ce zic eu, deci stai jos!
Toți sunt gata și pornesc
Veseli spre tărâm sârbesc,
Dar autocaru-avea
Numere de prin Vâlcea.🤔
Sper să nu primim erata
C-am greșit și am luat rata
Și ajungem consăteni
Undeva printre olteni.
Hai, drum bun și salutare
De pe drumul înspre mare!
Vă mai vizitez discret
Dacă o s-aveți și net
Și nu o să fiți zgârciți
Ceva să îmi povestiți.
De la mare, de pe mal,
Scriu de am material.
Drum întins pe-autostradă
Spre tărâm cu vreme caldă,
Că-s vremuri caniculare
Și ardem de nerăbdare
Să fim primii ce îndură
Valul mare de căldură. 😢
Busu parcă ne îndeamnă
Să-l întâmpinăm la vamă.
S-a montat calorifer
Chiar la Porțile de Fier,
Iar mai sus, făcând jaloane,
Dunărea fierbe-n cazane.
Șoferul ne-a dus de-ndată,
Dar la Porți nu-i nicio poartă.🤷♀️
Trecem Dunărea secată
Să găsim totuși o poartă.
Am găsit, dar sunt închise.
Nu găsești dinari nici fise.🤦♀️
Cineva a anunțat
Că dinarii-au terminat.
M-am gândit: Bieții de ei!
N-au dinari?… Le dăm noi lei.
Așadar am ocolit
Până leii-am “dinărit”.
Revenim iar pe traseu
Să pot admira și eu
De pe malul drept, sârbesc,
Dunărea și socotesc
În mintea mea ca nătânga
Că la fel e și pe stânga,🤔
Iar la sârbi privești nițel
Apoi, hopa… un tunel.🤦♀️
Priveliștea-i obturată
Și privirea-ntunecată…
Cineva sper să le zică
Să facă tunel de sticlă.
Nu știu de ce n-au făcut
Și ei câte-un viaduct?…
Se pare că, negreșit,
La asfalt s-au cam zgârcit.
Decât stânca s-ocolească
Mai bine mai sparg o creastă🤷♀️
Și-uite-așa eu am ratat
Chiar un selfie minunat.
După tuneluri în șir
Iată-ne-n Lepescki Vir.
Multă lume nici nu știe
Că-i sit de-arheologie.
Poți să vezi, fără mulți bani,
De vreo 9000 de ani,
Cum se trăia altădată…
Cam prin epoca de piatră.
Multe pietre sunt sculptate
Și au gurile căscate
De îți spui: Doamne ferește!
Omul se trage din pește?😱
De fapt, ele sunt pesemne
Zeități Danubiene.
Mai departe, un nebun
Face un castel în drum.🙄
Nu cumva să îl ratați!
Sârbii îmi par disperați.
Această poziționare
Nu cere nici promovare
Și de vrei să îl ratezi
Nu ai cum să nu îl vezi.
Atunci când se construia
Au lăsat loc de șosea.
Nici nu pare construit.
Din Dunăre-a răsărit.
De departe de-l privești
E castelul din povești.
Porumbeii casă-și fac
În castelul Golumbac.
De aici încă-o oprire
La Tuman, la mănăstire,
Apoi n-o să mai oprească
Pân’ la Grădiștea sârbească.
Cred totuși că știți și voi,
Avem Grădiște și noi…
Vă invit în astă vară
Și aici, la noi în țară,
Și dacă strângeți din dinți
Vă simțiți ca-n Las Fierbinți.
După super pleșcoviță,
Direct la hotel de fiță
Cu jacuzzi și piscină
Unde sari direct din cină.
Ne-am cazat, apoi direct
Toți ne-am conectat la net…
Mai puțin a mea mămică,
Fiindcă au uitat să-i zică
Despre faptul că wi-fi
Merge de parolă ai.
O secundă n-a sunat…🙄
Zici că parcă-a dezertat.
Dimineață, la cafea,
În sfârșit și net avea.🤦♀️
Azi… rocadă în program
Că la Belgrad toți fierbeam.
Facem o împrăștiere
Pe mai multe-ateliere:
Unii, de cald, au zis pas.
I-am văzut… strâmbau din nas.
Nicăieri nu au plecat.
La piscină-au eșuat.
Alții-au mers la Dunăre
Apa să o tulbure
Și să mai privească-o dată
Panorama minunată..
Priveliștea pitorească
E de fapt chiar țara noastră.
România este tare
Când o vezi din depărtare,
Însă dai, de îi sari gardul,
Nas în nas cu leopardul.🙄
Încă unii-și fac de cap
Într-un super aquapark.
Cred că s-au distrat, să știi,
Mai rău ca niște copii.
Evident cine-a-ndrăznit
Și în apă a sărit
Ca maimuța prin liane
Sau peștele-n tobogane.
Mai târziu aveți, ziceați,
Croazieră de bogați.
Chiar așa e… nu vă mint.
Doar e lacul de argint.🙄
Îndrăznesc să-ntreb poznaș:
Eminescu a fost naș?
La noi a nășit în toamnă
Niște codri de aramă,
Când auzea glăsuind
O pădure de argint.
Lacul nu e de argint.
Sârbii ăștia chiar vă mint.
Dacă-așa v-au aburit,
Pe la fizică-ați chiulit.
Vor muri de oftică
De le spui că-i optică.
Asta e… banii le-am dat🤷♀️
Sper totuși c-a meritat.
Iată-n altă manieră
Impresii din croazieră:🤷♀️
În autocar, eu moț,
Am mers cam până la colț
Că, mon cher, căldură mare,
În plus mai dor niște șale,
Despre alții cred, pesemne,
Că aveau surplus de lene.🤷♀️
Pe vapor ne-am îmbarcat
La aer condiționat
Și la pândă toți ne-am pus
Să nu ratăm la apus
Cum lacul se preschimba
În argint, cum se spunea.
Așa, cred, se face-ndată,
La apus, cam orice baltă,🙄
Însă sârbii, pe aici,
Pescuiesc la licurici.
Când soarele apunea
Luciul apei se-aprindea.
Beculețe luminate,
Ce sunt la țipari cablate,
Transformau lacul, vă spun,
Fix în bradul de Crăciun
Și puteai privi în zare
Doar cu ochelari de soare.😎
Lăsăm lacul și, frumos,
O luăm pe Dunăre-n jos,
De parcă-am sări din lac
În castelul Golumbac.
Croaziera nu-i de fiță
Dacă nu ai muzicuță…
Cântăm pe tărâm sârbesc
Repertoriu românesc…
Mai-mai să dansăm pe masă
De atâta dor de casă.
De aud un “Nu mai pot!”
Vă trec Dunărea înot.
La castel am observat
Că era cam inundat.
Dunărea a tot crescut
Când barajul au făcut.
Vina unui inginer…
Cu ale lui Porți de Fier…
Brusc cu groază mă gândesc:🤔😱
Porțile nu ruginesc?
Că de-așa-i, facem o tură
Călare pe viitură🤦♀️
Și nu cred că ne-ajung banii
Să ne dăm și pe tsunami.🙄
Croaziera s-a-ncheiat…
Doamne-ajută, am scăpat!
Ne întoarcem la hotel
Să ne bălăcim nițel.
În jacuzzi, ca-n cazane,
Stau la fiert vreo zece doamne.
Ghidul întregește trupa
Însă le cam strică supa,🥴
Că la foc mic, fără borș,
Fierbe mai greu un cocoș.🤷♀️
De-l întrebi, sigur îți spune
Că e turc între cadâne,
Că-i un fel de preambul
De sejur în Istanbul,
Dar cadânele punctează:
Vrabia mălai visează!
După ce-am fiert toți în oală
Și atâta bălăceală
Am dormit ca niște prunci
Cu sau fără vise dulci.
Dimineață – mic dejun
Și pornim iarăși la drum.
Belgradul astăzi așteaptă
Să fie bifat pe hartă.
Oraș alb, imaculat
Cum mai e intitulat.
Pe drum ne apare-ndată
Cetate fortificată,
Capitală-odinioară
În vremea medievală…
E cetatea Semendria
Pentru sârbi este mândria.
Scurtă vizită, năvală
Și pornim spre capitală
Unde curg fierbinți ca lava
Dunărea și râul Sava.
Confluența dintre ape
O vezi de sus, din cetate.
Dunărea e primitoare…
De la izvor la vărsare
Multe râuri strânge-atentă
Și le duce până-n Deltă
Unde, spre a lor mirare,
Le varsă pe toate-n mare.
Așa, cred, au meritat
Dacă gratis s-au plimbat.🤷♀️
Revenind…, la Belgrad este
Catedrală de poveste
Unde ar părea să fie
Chiar și o trezorerie…
M-așteptam să văd, mai frate,
Aur să mă dea pe spate…
N-a durat mult și mă prind:
E ca lacul de argint.
Tezaurul, se cunoaște,
Este plin, dar doar cu moaște.
De-aici mergem la muzeu
Și la un mausoleu,
Să-l bifam în niște foto
Și pe comunistul Tito.
Prea multe nu sunt de spus.
Ceaușescu ne-a ajuns.
Dacă-am fi putut parca
La muzeul lui Tesla
Ar fi fost un bun motiv
De traseu alternativ.
Tesla, un inventator
Ce pare din alt decor
Inventa la vremea sa
Ce mintea nu concepea.
Multe țări l-au adoptat
Ba e sârb, român, croat…
Toți vor, după cum vedeți,
Să se tragă din deștepți.
Fără Tesla azi n-aveai
Tu la telefon wi-fi.
Primul el a inovat,
Energie-a transferat
Fără cabluri puse-n șir
Prin bobine, fără fir.
Să-i aducem lui ofranda
Că ne-a dat telecomanda
Si-a pus în construcție
Motorul cu inducție.
S-a jucat foarte mișto
Și cu unda radio…
Cu tot ce a inventat
Omenirea-a evoluat.
El vedea foarte ușor
Ce va fi în viitor
De-atunci a avertizat
Că Pământu-i prea poluat.
Planeta ne-a suportat,
Ne-a hrănit, ne-a protejat..
E-un moment să reflectam
De-acum noi s-o protejăm.
Să nu fim risipitori,
Cu rol de consumatori.
Totul, după cum se vede,
Se transformă nu se pierde,
Însă în mod lamentabil
Nu e inepuizabil.🥴
Pentru Tesla toată slava
Pornim către Sf. Sava.
Catedrală minunată,
Cea mai mare de pe hartă,
Albă și impunătoare
Poți s-o vezi din orice zare.
Mai apoi, în centrul vechi,
Ne împrăștiem perechi.
Centrul este protejat
Și destul de conservat…
Căutăm un chilipir
Cu statut de suvenir
Și ne comandăm cu fiță
Normal… câte-o plescoviță.
Nu stăm mult că timpul trece
Și diseară vom petrece….
La cină toți avem parte
Și de hore ca la carte.
Am cântat și ne-am distrat,
Și palincă-am consumat.
De-aia nu mi-am amintit
Ce-am făcut când m-am trezit
Sper ca n-ați căzut sub masă…
Că avem drum lung spre casă.
Hai că i-ar v-am însoțit
De fapt v-am cam bântuit
Că nu am comunicat
Decât noaptea, pe-nserat.
Detalii nu am avut🤷♀️
Și am scris cum am putut,
Că de-aș fi știut mai multe
Scriam vrute și nevrute.
Totuși, cred, m-am descurcat
Că pe net am vizitat
Pas cu pas, ca în pliant,
Ce-ați văzut interesant.
Poate versurile mele
Au ajuns cu-ntârziere,
Dar și-așa, sper v-au distrat
Că doar asta am vizat.
Rezervați un loc măcar
Spre turci, în autocar,
Că, de vreți, eu pot să vin
Tot așa … mod clandestin.
Cu voi eu călătoresc
Și nici măcar nu plătesc 🤭
Uite-așa poți face-o tură
Și cu plata în natură.🙄
Vrăbiile să viseze🤷♀️
Plata mea o să rimeze,
Și în plus nu cer simbrie
Pentru a mea poezie.
În viitor, elegant,
Să mă băgați în pliant
Că de mine nu scăpați
Pe mămică de o luați
Si-o tratați așa un pic
Ca și cum ar fi un VIP.😁
Jurnalul n-am terminat.
De șofer n-am prea rimat.
Sincer mi-a fost un pic frică
Nu știam ce o să zică,🤷♀️
Dar este super șofer
Și în trafic are fler,
Ne duce spre casa noastră
Zici că e săgeata-albastră.
Nu-i prea comunicativ
Are el și un motiv:
Chiar dacă ar încerca
Să spună și el ceva
Ghidul stă ca un piron
Doar și doar la microfon.
Pe Dunăre el ne-a dus
Ba în jos și ba în sus.
Uneori eu m-am gândit
Că el chiar s-a rătăcit,
Dar traseul nu-i prea des
Corectat de GPS.
Bravo și îți mulțumim!
Nici colegul clandestin
N-a avut simptom măcar
Ca de rău de-autocar.
Sperăm să ne reîntâlnim
Când în excursii pornim
Că suntem petrecăreți
Și chiar foarte plimbăreți…
O-antrenăm și noi, sa știi
Cum putem pe Ana Gri
Hai, ghiduș, ține refrenul,
Că la 10 pleacă trenul
Și te trezești mintenaș
Tocmai mâine-n Buriaș.
Drum bun pe unde-i conduci!
Ne mai auzim la turci.
Jurnalul aici termin…
Ana Gri sunt și mă-nclin.😊
Delta. Peisaj de vis.
Nu m-aș mai opri din scris.
Dunărea, cu măiestrie,
Chiar aici povestea-și scrie.
Nuferi, stuf și pelicani
În Deltă sunt suverani.
Sunt canale cât privești,
Dar nu ca în București.
La terase orice iei
Este musai cu mujdei.
Chiar mi-am spus: cât mai trăiesc
Pește n-o să mai servesc.
Pe-aici și la mic dejun
Ne dau pește la ceaun.
Uneori, aici, tăunii
Pilotează ca nebunii,
Dar atracția cea mare
Este gura de vărsare.
Hop si noi am vizitat.
Evident că am vărsat.
Oricine aici te-ndrumă
Să NU mergi de e furtună.
Noi ne-am cam aventurat,
Însă ce am observat
E că Dunărea, chiar la vărsare,
Nu ea se vărsa în mare.
Marea, cu valuri în ea,
Parcă un dop îi punea.
Valurile se izbeau
Și te cam înfricoșau.
Așa că stânga-mprejur,
Și-altă dată, zău, mă jur,
Când m-apucă p-aci dusu’
O să mă consult cu Busu.
Letea când vei vizita,
Drona, te rog, n-o uita
Sau mai bine-o vezi pe net
Că așa, live cu bilet,
Faci safari … câmp de stepă,
Parcurgi iute o potecă,
Vezi o dună de nisip
Și cam asta ai plătit…
A…și dacă ai noroc,
Mai vezi mulți cai la un loc.
În rest totul e poveste.
Letea protejată este,
Oamenii au interzis,
Deși nicăieri nu-i scris,
Letea e un tărâm sfânt.
O să-i credem pe cuvânt.
Vizita e românește,
Așa în coadă de pește.
Drumul însă-a meritat:
Nuferi vezi în lung și-n lat,
În Cardon bine-am mâncat
Pește pân’ ne-am săturat
Ș-apoi continuarăm tura
Traversând Golful Musura,
Ce pare-o câmpie-întinsă,
Unde barca tre’ împinsă.
Din barcă de coborai,
Precum Moise tu mergeai.
E nasol că în Sulina
Mai greu ajungi cu mașina.
Plaja e un pic departe,
Dar acolo nu ai parte
De manele sau nămol
Cum vezi mai pe lângă Ghiol.
Însă trebuie să știi
Că-i bătaie pe taxi.
De nu dai puțin din coate
Mergi pe jos de cazi pe spate.
Fiți atenți că nu vă mint
Delta e un labirint
Să mă plimb eu sigur n-aș
Pleca fără-un băștinaș.
Drumurile sunt canale
Ce sunt foarte schimbătoare.
Plauri pe-aici navighează
Și calea îți obturează.
Reperele-s mișcătoare
Nu te poți baza prea tare.
Oricum drumurile toate
Pe aici nu-s asfaltate
Și de la ultima ploaie
Sunt doar bălți, stuf și noroaie.
Poate că în câțiva ani,
Așa… pentru pelicani…
Va fi mare propagandă
C-un proiect de-autostradă
Cu bani mulți pe viitură
Că nu e infrastructură.
Lăsând gluma la o parte
Delta te va da pe spate.
Prea puțin o promovăm,
Prea puțin o conservăm!
Delta ar putea să fie
Pentru noi o avuție.
Ghinion! Cui să îi pese?
Toți au alte interese.
Transilvania așteaptă
Să fie și ea rimată.
Virtual, fără bilet,
Voi călători discret
Cu o gașcă minunată,
Veselă și închegată,
Unde chiar mămica mea
Va începe-a spiona.
Ceea ce-mi va povesti
În rime voi potrivi…
A sosit ziua cea mare.
Suntem gata de-îmbarcare.
Numărându-i, la urcare,
Nu ies la numărătoare.
Ghidul e un pic nervos
Și se uită tacticos
Și așa… strâmbând din nas,
Ca Napoleon la ceas.🙄
Cineva n-a nimerit
Locul ce-a fost stabilit.
Au sosit. Le-a spus frumos:
Altă dată-o luați pe jos!
Apoi am pornit cu valul
Strigând: „Muta-autocarul!”
De la ghid iată primim,
În caz că ne rătăcim,
Câte-o harta și-un pliant
Spunând că e important
Cu grupul să ținem pasul…
Și ne-arată iară ceasul.🙄
În gând chiar că mă distrez…
O crede că-i japonez,
Că la noi nu e în fire
Să ai oră de sosire.
Am pornit. De-o ora-încoace
Ghidului gura nu-i tace.
Orice piatră, orice deal
Are ceva special.
Se pare că ghidul știe
Chiar și etimologie.
Și la ce papagal are
Cred c-o să ne dea lucrare.
Deci cuminte, fără fițe,
Mă apuc să iau notițe.
El cu vorba ne-a tot dus
Pân’ la Timișul de Sus…
Toată gașca se opri
Nițeluș pe la Viscri,
Un loc devenit viral
De când un sânge regal,
Sătul de al său palat,
Mai vine să stea la sat
Și un vis își împlinește:
Prin timp el călătorește.
De când pe-aici a sosit,
Casele s-au albăstrit.
Deci, în mod paradoxal,
D-aia tot poate-i regal.
M-așteptam să văd în sat
Și al prințului palat,
Însă casa-i mai degrabă,
Pentru un prinț, chiar o cocioabă.
Asta ar putea să fie
Dovadă de modestie.
De mergi, o să ți se pară
Prea frumos, prea ca la țară.
Unde calci, în orice loc,
Te vei umple de noroc,
Că aici orice pământ
E plin de îngrășământ.
Nu uitați, vă rog, le zic,
Să jucați la loz în plic.
Ce-a rămas necolorată?
Biserica fortificată…🤷♀️
N-aveau cum că e, real,
Patrimoniu mondial.
În sfârșit, în acest an,
Am ajuns și la Biertan.
Biserica pare cetate,
Cu ziduri fortificate
Și se spune că ea are
Cea mai bună apărare.
Trei rânduri de zidărie
Au decont la primărie.
Când dușmanul invada
De atâtea scări murea.
Tot aici, fără pereche,
Este orga cea mai veche.
Și mai au o cămăruță,
Una mică și drăguță
Unde, dacă ai intrat,
De divorț te-ai vindecat.😁
Nu știu dacă e pe bune,
Dar legenda așa spune:
Acolo îi încuiau
Pe cei care se certau.
Pentru ei era scăparea
Numai una – împăcarea.
Dimineață. Mic dejun
Și ne pregătim de drum.
Se face un inventar
Iarăși în autocar.
Toți la timp azi au ajuns,
Numai eu apar în plus,🤷♀️
Eu cu al meu umor fin –
Pasagerul clandestin,🤷♀️
Ce mă plimb cu ei discret
Fără a-mi lua și bilet.
Când să ne pornim cu valul,
Să mutăm autocarul,
Cineva de la hotel
Striga tare: Stați nițel!
Ce credeți că s-a-ntâmplat,
Când camerele au predat?
Cineva, uituc din fire,
A luat cheia amintire
C-avea reflex din trecut
Să stea cu cheia de gât.
Gata. Cheia e predată
Și am pus și Chei pe hartă.
Prin Deva ne-am mai plimbat
Că aveam de vizitat
Catedrala minunată,
Care noaptea-i luminată,
Apoi, n-am ajuns departe…
Pană colea, la cetate.
Că Deva nu exista
Dacă cetate n-avea.
Am coborât din mașină
Direct în telecabină.
Domul să dea sănătate
Acelor minți luminate,
Ce bine au proiectat
Un lift puțin înclinat!
Că de liftul nu era
Și ghidul ne obliga
Să urcăm pe scări frumos…
Eu o vedeam doar de jos.
Toată gașca a urcat,
Lenea însă ne-a costat.
Cetatea e frumușică.
De jos pare mult mai mică,
De sus – super panoramă
Una chiar de pus în ramă.
Oare, când s-a construit,
Cât oameni s-au sfătuit
Pană locul au decis
Tocmai pe vulcanul stins?
Noroc că la vremea sa
ISU nu prea exista.
Astăzi nici măcar în vis
Nu primeau ei vreun aviz.
Am ajuns la „pofta-n cui”,🙄
La Muzeul Aurului.
Mă gândeam: “Să vezi acuș’
C-o să-mi iau un ineluș.🤭
Ghinion. Când am intrat –
Aurul nu-i prelucrat.
N-o să cheltui atunci bani
Să iau niște bolovani,
Că doar ghidul ne-a promis,
Deși nu a dat și-n scris,🙄
Că ne dă, mi-aduc aminte,
Aur, așa… de un dinte.
Ar fi fost paradoxal,
Dar e an electoral.🤷♀️
Pe bilet am dat mulți bani
Să văd niște bolovani,
Însă nu m-am supărat.
Pân’ la urmă-a meritat.
Pe aur era gravură
Semnată de mama natură,
Care mereu te uimește
Cu ceea ce făurește.
Chiar mă mir c-acest muzeu,
Unic în UE, știu eu,
Mândru își păstrează locul
Și n-a fost furat cu totul,
Iar apoi, în locul gol,
Să se construiască-un Mall,
Sau n-a fost băgat în seamă
Ca la Roșia Montană.