Lună: august 2021

Nori…

Acolo, în depărtare,
Sus, în deal, la Șura Mare,
Norii grei s-au adunat
Și nimeni nu i-a chemat.🤷‍♀️
Stau acolo-nghesuiți,
Își dau coate învrăjbiți,
Sunt nervoși și scot scântei,
Nu știu ce au între ei.
Poate că s-au rătăcit,
Au uitat unde-au pornit.
Sper să nu creadă vreun nor
Că e-n sensul girator
Ș-apoi turma să îl vadă…
C-o să iasă o tornadă.🤦‍♀️

Brașov 2021 – ziua 1

Brașovul, oraș-cetate,
Poți aici să vezi de toate…
Vrei să te treacă fiorii?
Mergi până pe strada Sforii,
Unde te trezești blocat
Dacă prea mult ai mâncat.
Când pășești, de prima oară
Pare c-ai fi tras pe sfoară.
Aici, foarte mulți isteți
Au scris chestii pe pereți:
Unii, să ne dea pe spate,
Au transcris niște citate,
Alții cratima învață
Prin urări spuse pe față
Despre ce nici n-ai gândit…🥴
Verși pe loc de le-ai citit.
Mai găsești reclame seci:
Unul vinde niște geci,
Lemne, cupru, doi pisoi,
Altul vinde niște oi.
Multe date personale
Sunt scrise de sus în poale.
Probabil că nu știu de
Măritul GDPR.
Unu-n scris a anunțat
Că aici s-a ușurat.😳
Mă gândesc că-n acea seară,
Bietul avea o povară.
Scria unu-n ochii noștri
C-a văzut extratereștri,
Altu-a scris tot ce-a mâncat,
Cineva a desenat…
Dacă-acolo înnoptezi
Tot n-ai timp să lecturezi.
Aș fi scris și eu îndată
O rimă nevinovată,
Dar pereții erau, frate,
Fix ca tabla pe la mate,🤦‍♀️
Și-atunci cheful mi-a trecut.😊
De-aș fi scris, ar fi părut,
Printre-așa chestii deștepte,
Cam ca “rima” în perete.

Brașov 2021 – ziua 2

Dimineață – mic dejun,

Ș-apoi am pornit la drum.

Am mers de-am căzut pe spate

Din cetate în cetate.

Feldioara, renovată,

A ajuns și ea pe hartă,

Că acu’ mândra cetate

De mulți turiști are parte.

Vezi odăi, mai vezi un zid,

Ne-am plimbat fără un ghid,

Afli despre teuton

Și-un primar autohton.

Zona Racoș te așteaptă

Cu un lac și-o detunată.

Lacul este de smarald,

Detunata – de bazalt.

Tot aici ai și-o cetate

Cu ziduri adevărate.

De timp a fost ruinată,

Tot de timp e conservată.

Craterul de la vulcan

Nu se vizitează-un an.🤷‍♀️

Totul este pus sub pază

Că acolo se filmează.

Noi ușor ne-am furișat

Si un ochi am aruncat.

Acum pot să vă confirm:

Peisajul e de film.

Rupea, o altă cetate,

Cu ziduri foarte înalte…

Până-n vârf ne-am cocoțat

Și de sus am contemplat

Minunată panoramă,

Una chiar de pus în ramă.

Brașov 2021 – ziua 3

Ziua 3- cum te trezești,

Dă o fugă la Zărnești,

Că sa vezi, că nu v-am spus,

Prăpastia de jos în sus.

Merită, deci, să te duci!

Drumul merge printre stânci.

Munții Piatra Craiului –

Peisaj al raiului.

Cum doream poze să fac,

Ne-am oprit și-n Dino Parc.

Poze am făcut, să știi,

Dar mai mult cu alți copii.

Ca de poze să ai parte,

Trebuie să dai din coate🥴

Mulți părinți se-nghesuiau

Și copiii și-i dădeau,

Așa, parcă din reflex,

Chiar în gura lui T-rex.😳

Să-i vezi care mai de care

Pe un dino sus, călare…

Dinozaurii stăteau.

Cu maimuța se pozau.🤷‍♀️🙈

Spre Poiană am pornit,

Însă nu ne-am mai oprit🤷‍♀️

Brașov 2021 – ziua 4

Ziua 4 – specială,

Una chiar tradițională.

Am stat toți trei gură cască-n

Prima școală românească

Unde, de cum am intrat,

Ghidul ne-a și invitat

În bănci, să ne așezăm,

Că lucrare o să dăm.🤦‍♀️😭

Am avut o întrebare:

Numele la fiecare.🤷‍♀️

Credeți că-i treabă ușoară?

Nu,  cu toc și călimară🤦‍♀️

Fiecare-a scrijelit,

Așa … cum s-a nimerit,

Apoi ne-a și ascultat: 🤦‍♀️

Imnul – cum noi l-am cântat.

Băncile, de timp mâncate,

Nu erau deloc pictate

Cum prin școli mai vezi acum.

Cu peniță, n-aveau cum. 🤷‍♀️

De-aici am pornit ușor

Spre Templul Ursitelor.

Mănăstire-n vârf de deal,

Un loc tare special,

Unde-o grotă vei găsi

Și tare te va uimi.

Șapte mii de ani vechime

Are această minune.

Din altar săpat în piatră

Poți să vezi bolta-nstelată.

Se spune ca pe-acest deal

Tot ar fi paranormal,

Și, de ai suflet curat,

Ce-ți dorești – s-a și-ntâmplat.

S-o vedem noi ne-am dorit

Și pare că s-a-mplinit.

De aici noi ne-am mai dus

Și la Sâmbăta de Sus

Ca să îmi reamintesc

De stilul brâncovenesc.

Lisa este tot prin zonă.

Un sătuc cu multă lână.

Aci-ntr-o gospodărie

E o-ntreagă lânărie.

Afli întregul proces

De la oaie pân’ la preș.

Pășești parcă în trecut,

Vezi aici ce n-ai văzut,

Tradiție pur românească

Ce te lasă gură-cască.

Pe spate te trec fiori

De ajungi pe la Vâltori.

Am fost chiar impresionată

Cum tradiția-i păstrată

Și chiar am felicitat

Acest loc de timp uitat.

Brașov 2021 – ziua 5

Ziua 5 – gata CO.😕

Cam puțin, dar chiar mișto.

Ca ziua să n-o ratăm,

Altă rută apucăm.

Decât să stăm pe DN-u,

Ocolim pe la Buzău.🤷‍♀️

Pe drum, se arată-ndată

Biserica fortificată

Din Hărman – sper că mă crezi:

E musai să n-o ratezi!

După ce urci niște trepte, 🥴

Te trezești fix în perete 😳

Și-nconjori cetatea-întreagă

Făr’ ca nimeni să te vadă.

Dacă ești claustrofob,

Nu te înhăma la job,

Că, odată ce-ai intrat,

Urci, cobori neîncetat

Prin îngustele culoare

Și n-o să vezi vreo scăpare.

Erau gândurile mele

Doar la Ana lui Manole,

Dar se-întrezărea nițel

Luminița din tunel. 🥴

Tot acolo sunt păstrate

Multe odăi mobilate

Și unelte din trecut.

Mi-a plăcut tot ce-am văzut.

Mai departe, avem fler

Si ne oprim la Prejmer:

Biserică fortificată

Cum v-am spus și de cealaltă.

Aici n-am putut vedea

Tot ce ni se năzărea.

Ușile-n majoritate

Erau bine ferecate,🤷‍♀️

Însă, privit de afară,

Orice ușă are scară.

Sus de tot, parter sau mediu

Toate au scări de incendiu.

ISU, dacă-i vizitează,

Cred că-i autorizează.

Ușile-s numerotate…🤔

Oare pot fi-nchiriate?

De-aici, drum cu serpentine

De-amețești și nu vezi bine.

La baraj, pe la Siriu,

Cum mai este? Zău, nu știu!

Că pe-acolo se lucrează

Sau doar ne semnalizează

Că de sus, din vârf de munte,

Vin spre vale pietre multe.🤷‍♀️

Așa că, nu am riscat,

Mai departe am plecat,

Un pic cam morocănoși

Spre Vulcanii Noroioși.

Când mașina am parcat,

Parcă-am aselenizat.

La intrare – instructaj

Prezentat ca un colaj

De multe benzi desenate

Care-s tare amuzante.

Cei ce locul promovează,

Când muncesc, se și distrează.

Aici, vă spun un secret,

E cel mai ieftin bilet!

Cred c-așa vor să evite

Reclamații chiar tâmpite

Precum: “D-aia v-am dat banii noi?

Să ne umplem de noroi?”

De-aici pe drum ne-am oprit,

Un cățel slab am hrănit😕

Multă lume îl îndoapă,

Dar săracul dorea apă.

Hai c-o dau în derapaje….

M-apuc să desfac bagaje…🤦‍♀️🤷‍♀️

 

© 2024 Poezii

Theme by Anders NorenUp ↑