Categorie: Poezii la minut

Când?

Când prin ce faci tot dăruiești,
Când doar când dai simți că trăiești,
Când tu auzi chiar în tăcere
Și doar un gest e o avere,
Când din nimic faci orice vrei,
Când legi toți oamenii-ntre ei,
Când toți părea că au surzit
Și prin mister au auzit,
Când prin a vieții gălăgie
Toți tac ca bine să le fie,
Când bunăstarea te-a orbit
Și crezi că n-ai ce ți-ai dorit,
Când tu auzi numai ce vrei
Încearcă să gândești la ei:
La cei ce n-au cum auzi,
La cei ce n-au cum a privi,
Că doar ei văd și-aud esență
În a lor dură existență.
Noi suntem cei ce n-auzim,
Noi suntem orbi deși privim,
Noi complicăm ce e ușor,
Noi vrem o mână de-ajutor,
Noi plângem când nu ne aud,
Ne lamentăm că n-au văzut,
Noi nu vedem ce-i de văzut
Și n-auzim ce s-a tăcut.
Ei văd ce trebuie să vadă
Și-aud ce vor să înțeleagă,
Prin gest, imagine, cuvânt
Ei au putut. NOI, însă, CÂND?

Viața pe telefon

Gândim, simțim la unison
Cu ochii doar în telefon,
Nimic din ce-i realitate
Nu pare a fi libertate.
Dăm like și share fără gândire
Și promovăm fără oprire
De la pisici … la tragedii…
Fără o clipă-a cântări
Că-n timp ce noi pe net trăim
Pe unii îi îmbogățim.
Avizi fiind de ce-i viral
Înaripăm, paradoxal,
Exact ce nu e valoros,
Iar mintea din corp sănătos
Va deveni curând, îndată,
Ușor de a fi comandată.
Vrem like acum, apreciere,
În două lumi ce-s paralele,
Uităm ce e realitate,
Uităm să mai citim o carte,
Luăm tot de-a gata, cum s-a zis,
Decidem, dar alții-au decis,
Ne credem strong, dar viața-n rest,
Nu e decât un copy-paste.

Nori…

Acolo, în depărtare,
Sus, în deal, la Șura Mare,
Norii grei s-au adunat
Și nimeni nu i-a chemat.🤷‍♀️
Stau acolo-nghesuiți,
Își dau coate învrăjbiți,
Sunt nervoși și scot scântei,
Nu știu ce au între ei.
Poate că s-au rătăcit,
Au uitat unde-au pornit.
Sper să nu creadă vreun nor
Că e-n sensul girator
Ș-apoi turma să îl vadă…
C-o să iasă o tornadă.🤦‍♀️

© 2024 Poezii

Theme by Anders NorenUp ↑