Jurnalul unei găști prin Transilvania (8) – Oradea

La Oradea-am revenit,

Ploaia nici nu s-a oprit.

Am ajuns și la cetate

Cu umbrele  înarmate.

Unii n-au intrat măcar.

Au stat în autocar.

Ceilalți au văzut îndată

Cetatea modernizată,

Unde s-a pus ban pe ban

Pentru geamuri termopan.

Acum ea parcă arată

Ca Facultatea de artă.

Gata ploaia și, frumos,

Am pornit ușor pe jos,

Mergând pe cale bătută

Ca într-un alai de nuntă.

Centrul se arată-n față

Și-am intrat Uniți în Piață.

E o zonă foarte bună:

Ziua stai sub clar de lună,

În biserică, ai bază,

Și-o să fii mereu pe fază.

Nu departe, la un pas,

Este și turnul cu ceas,

Unde, dacă ai urcat,

Ai locuri de contemplat.

De ai rău de înălțime,

Urci doar cât ție-ți convine.

Poți să ai câte-o vedere

Chiar de la patru nivele.

La fel vede cine urcă

Până pe dealul Ciupercă.

Galeria cea vitrată

Leagă-o stradă de cealaltă.

Când noi ne plimbam prin ea

Un vultur ne urmărea.

Un Criș care se grăbește

Prin oraș tot șerpuiește,

Negru nu-i, nici Alb n-ar fi,

Te pomenești că e Gri,🤭

Apa însă-i limpede

Și curge cam Repede.

Să treci Crișul pe alt mal

Tre’ să fii-intelectual,

Așa că m-am resemnat

Și pe pod n-am traversat,

Iar picioarele ne lasă.

Ne-am oprit la o terasă,

Să ne odihnim puțin

Că diseară chefuim

La o cina-așa … festivă

Și sperăm și distractivă.

Pe drum Gică-a demonstrat

Că-i șofer adevărat.

Pe străduțe chiar înguste,

Fără manevre prea multe

Sau a ezita nițel,

Ne-a adus pân’ la hotel.

Chiar și eu, Ana Maria,

O să zic: Jos pălăria!

Alt șofer de-aici, niciunul,

Nu-ncăpea nici cu Lăstunul.